Intrebari Frecvente
Intrebari frecvente GPL auto
- GPL-ul uzează motorul?
- Nu ! Chiar se reduce uzura motorului ! Acest fapt se întâmplă mai ales la pornirile pe timp rece pentru că GPL-ul nu spală lubrifierea uleiului de pe pereţii cilindrilor. Motoarele moderne pe benzină se pretează excelent pentru conversia pe gaz.
- GPL auto este curat, nu conţine apa sau alte impurităţi, are o ardere completă şi nu generează depuneri calaminice pe pistoane, bujii sau segmenţi;
- GPL nu se amesteca cu uleiul, nu conduce la degradarea acestuia garantînd utilizarea uleiului în condiţii de siguranţă pîna la termenul precizat de producător;
- De ce există îngrijorări faţă de acest sistem?
- Cea mai mare parte a îngrijorărilor asupra siguranţei este PERCEPŢIA şi lipsa de familiarizare cu acest sistem. Ca şi toţi ceilalţi combustibili, GPL-ul este inflamabil şi de aceea trebuie manevrat în siguranţa şi cu atenţie. Din acest motiv, industria a luat măsuri stricte şi tehnologii avansate pentru asigurarea siguranţei. Chiar şi aşa GPL-ul este ocazional victima unor articole de ziar alarmante asupra unor accidente izolate - de multe ori indiferent de cauzele producerii lor.
- Poate să meargă maşina şi pe gaz şi pe benzină?
- Este opţiunea dumneavoastră. Puteţi să circulaţi pe benzină sau pe gaz. Administrarea ultimelor sisteme de motorizări duale (gaz - benzină), se face astfel încât performanţele să fie la fel de bune indiferent de combustibilul utilizat.
- Sunt afectate performanţele maşinii?
- Sunt foarte puţine diferenţe între performanţele motorului pe GPL şi cel pe benzină. Chiar dacă în unele cazuri puterea poate să scadă cu până la 10% în cazul unui sistem pe injecţie lichidă, performanţele pot creşte cu 5%. Unii şoferi spun că manevrabilitatea creşte şi pentru cineva care conduce o maşina pe motorină sunt evident mai puţine noxe.
- Există dezavantaje în folosirea GPL-ului auto?
- În practică transformarea unui autovehicul pentru a putea funcţiona pe gaz implică inconveniente minore. Cea mai importanta dintre ele ar fi reducerea spaţiului din portbagaj. O pierdere a puterii de accelerare şi o mică creştere în greutate a maşinii cu aproximativ 50 de kg.